Articol redactat de Anca Kosina, psiholog clinician și psihoterapeut specialist, de peste 16 ani în domeniu. Anca are și o specializare în psihologie aeronautică și intervenții în situații de stres post-traumatic.
Poți discuta cu ea online, prin abonamentul BestJobs Coaching. Vezi și interviul cu Anca despre ce este și cum te ajută psihoterapia.
Când cineva trebuie să facă faţă reacţiilor celorlalţi sau unei situaţii critice, diferitele reacţii pot fi rezumate în 4 atitudini tipice: să fugă, să atace, să manipuleze, să fie asertiv.
Fuga
Fuga reprezintă o atitudine de evitare (activă/pasivă), în faţa oamenilor sau evenimentelor. Decât să se afirme, încet, dar sigur, „fugarul” preferă să se supună sau să fugă, chiar şi în dezavantajul său, cu toate că ar avea posibilitatea de a acţiona altfel.
Această imposibilitate de a acţiona altfel, aduce cu sine o anxietate puternică, ce produce insomnii sau migrene. La nivel comportamental, manifestările atitudinii de fugă sau pasivitate, cel mai des întâlnite, sunt roaderea unghiilor, contractarea muşchilor feţei, scrâşnitul din dinţi, bătutul cu degetele în masă, mişcarea continuă a picioarelor sau râsul nervos.
La bază stau de cele mai multe ori, probleme legate de dezvoltarea inteligenţei emoţionale. Au fost poate situaţii stresante în care persoana nu a putut face faţă în relaţia cu o autoritate (părinţi, profesori, etc.), sau contexte marcate de agresivitate fizică sau verbală.
Atacul
Atacul este o atitudine de agresivitate. În loc să se afirme încet şi sigur, „atacatorul” preferă să-i supună pe ceilalţi, să-i facă să se plieze după el (chiar în detrimentul său), deşi ar avea posibilitatea să acţioneze altfel. Tipul agresiv vorbeşte tare, întrerupe, are adesea un zâmbet ironic, manifestă dispreţ sau dezaprobare prin mimică.
Agresivitatea este o stare de încordare conflictuală ce se manifestă verbal, sau prin scris, prin mimică sau gestică. Agresivitatea apare în chipuri diverse şi ia măşti ce pot înşela interlocutorul, sau chiar persoana respectivă.
O persoană care dezvoltă o atitudine de atac, îşi formează în timp un mod agresiv de a se comporta (de aceea, este foarte important, de exemplu, să fie învăţaţi copiii că o competiţie nu înseamnă agresivitate). Cauzele unui comportament agresiv pot fi diverse, de exemplu:
- un nivel de frustrare ridicat în trecut, îl poate pune acum pe cel în cauză, în situaţia de a percepe amplificat un subiect, să se simtă chiar atacat şi să răspundă în consecinţă.
- teama latentă prezentă la persoana în cauză, reapare cu prima ocazie şi măreşte sentimentul de nesiguranţă şi agresiune al unei situaţii ce ar fi percepută poate ca „normală” de altcineva.
Este bine ca aceste cauze să fie investigate, deoarece în timp, pot pune persoana în situaţii dificile, inclusiv de risc.
Manipularea
Manipulatorul este abil şi machiavelic. În general, stă deoparte când participă la o dezbatere, dar activitatea sa se intensifică prin întreruperi. Psihic vorbind, ia adesea aere de personaj de teatru, joacă un rol. Se întâlnesc cel mai des, astfel de tactici manipulative:
- a flata şi a seduce – să placi şi să flatezi ca să fii apreciat.
- a devaloriza – un umor devalorizator, însoţit de fraze scurte ce dovedesc inteligenţă şi cultură, nu este decât o tristă metodă de manipulare, fără eficacitate în rezolvarea problemelor.
- a combina – totul constă în a întoarce „regulile” jocului.
- a învinovăţi – arma este vinovăţia, se explorează tradiţii, convingeri cu un aer de salvator şi eventual se adaugă..”sunt îngrijorat pentru tine..”, „fac asta pentru binele tău…”.
Gradul cel mai înalt este să-l facă pe celălalt să se simtă vinovat de propriile sale sisteme de valori.
- a înrobi – conştiinţa sa încărcată îl împiedică pe manipulator să pună punctul pe I în mod onest, când situaţia o cere, simte nevoia să înrobească, să folosească practici indirecte.
Toate aceste sunt mecanisme perturbatorii, ce se declanşează de multe ori inconştient. Se pot rezolva aceste subiecte, dar este nevoie de o explorare a cauzelor şi apoi de corectare a efectelor. Este bine ca aceste cauze să fie investigate, deoarece în timp, pot pune persoana în situaţii dificile, inclusiv de risc.
Ideal este să se manifeste întotdeauna un comportament Asertiv!
Asertivitatea îşi propune să-l ajute pe individ să fie capabil să-şi exprime personalitatea, continuând să fie acceptat social, fără teama de a stârni ostilitate în mediul înconjurător.
Definiţie – to asserv – înseamna a afirma, a spune. Prin extensie – a se afirma, a-şi spune drepturile.
Te afirmi fără teamă, într-un mod constructiv, prin a spune despre tine, nu prin a critica pe alţii. Îţi aperi drepturile, aspiri la propriul tău adevăr, la propriile idei, la propriile valori.
Deci, un comportament asertiv al unei persoane, implică:
- a-şi afirma drepturile, a-şi face admisă legimitatea
- a se pronunţa în mod clar şi constructiv, chiar şi în absenţa unor dovezi tangibile.
- a-şi spune părerea fără reţineri, adesea în faţa unor interlocutori ostili.
Dacă ai nevoie de susținere în tranziția profesională, în a gestiona provocările cu care te confrunți sau vrei să investești în creșterea ta, poți apela la un coach, psihoterapeut sau mentor profesional, unu-la-unu, online, prin BestJobs Coaching.
Photo by Karolina Grabowska from Pexels
