#CasualTalks: ce este psihoterapia și cum te ajută, cu Anca Kosina

Discutăm cu Anca Kosina, psihoterapeut în comunitatea BestJobs Grow, despre:

  • Ce este psihoterapia
  • ✅ Beneficiile psihoterapiei
  • ✅ Când să apelezi la un psihoterapeut
  • ✅ Cum se desfășoară procesul de terapie
  • ✅ Cum să-ți alegi psihologul și cum știi când ​nu e potrivit pentru tine
  • ✅ Exemple de clienți care și-au depășit blocajele

#CasualTalks​​​ este o serie de interviuri video cu specialiștii de pe platforma BestJobs Grow.

Anca Kosina, psihoterapeut specializat

Sunt psiholog clinician și psihoterapeut specialist, de 16 ani în domeniu, și am o specializare în psihologie aeronautică și intervenții în situații de stres post-traumatic. E o meserie în care mă regăsesc, îmi place foarte tare. Părinții mei au fost profesori și când eram mică, spre disperarea lor, spuneam că atunci când voi fi mare o să mă fac gunoier, să ajut oamenii să facă curat. În timp ce alte fetițe se făceau doctori, profesori – eu de fiecare dată asta spuneam. La noi pe stradă veneau gunoierii și băteau în niște talgere și cu clopoței și era foarte impresionant. În anul IV de facultate la psihologie mi s-a spus că psihoterapia înseamnă salubrizare. Că ajuți omul să facă curat. Și atunci am zis: uite, mi-am atins visul, îmi împlinesc un vis. Deci e o meserie în care mă regăsesc și o fac cu drag.

Ce înseamnă psihoterapia?

Psihoterapia este un set de tehnici prin care ajuți omul să-și îmbunătățească starea mentală, starea afectivă, să-și rezolve anumite probleme, dar nu numai. Și aici aș vrea un pic să insist, pentru că de obicei există această abordare: mergi la psiholog atunci când treci printr o traumă, când ai o rană, când ai de rezolvat anumite probleme (în carieră, în viața personală).

Dar psihoterapia înseamnă și dezvoltare personală, înseamnă să vezi care-ți sunt resursele, punctele slabe, înseamnă dezvoltare. Deci practic poți să mergi la psiholog atunci când vrei o schimbare în viața ta, nu numai când ți se întâmplă neapărat să ai o problemă. Deci atunci când vrei un salt, atunci când vrei depășirea unor limite, poți merge liniștit la psiholog.

Care sunt beneficiile psihoterapiei? Cum poate să te ajute?

Să spunem că ai o problemă și iei un medicament. Ți-a trecut durerea de cap, anxietatea sau ce problemă aveai. Te simți mai bine, nu mai ești agitat sau nu mai ești obosit. Ai rezolvat un efect, dar prin psihoterapie ajungi la cauză. Pentru că, de fapt, în timpul ședințelor de psihoterapie, psihoterapeutul va ajuta clientul să ajungă la cauzele respective, să-și dezvolte punctele forte, punctele slabe, să și le vadă, să și le rezolve, să integreze cumva problema. Deci practic beneficiile psihoterapiei sunt că rezolvi niște cauze, iar pe viitor nu te vei mai întâlni cu aceste subiecte. Deci nu este numai o problemă punctuală, atunci prezentă.

Deci e un proces mai lung? Psihoterapia face parte dintr-o călătorie mai mare?

Da, face parte dintr-o călătorie mai mare, însă există și psihoterapii de scurtă durată sau îți rezolvi problema mai repede. Dar beneficiile sunt pe termen lung. Adică ceea ce construiești în doar câteva ședințe de psihoterapie are un efect în viitor pe termen lung.

Când apelează oamenii cel mai des la psihoterapeut? Și când ar fi cel mai bine să apelezi la psihoterapeut?

Cel mai bine oamenii ar fi să apeleze la psihoterapeut atunci când simt, să spunem, un oarecare disconfort: „ceva se întâmplă cu mine, poate nu-mi dau seama ce”. Adică nu trebuie să ajungă să facă o depresie, să ajungă la anxietate sau la un blocaj de comunicare într-un cuplu. Să spunem că „simt un blocaj sau mi-aș dori să fac mai mult”. Cei mai mulți din păcate vin când problemele sunt acutizate, când se văd, se trăiesc, tensiunea e mare. Însă au fost și clienți care au venit atunci când au spus „sunt într-un blocaj, nu știu ce să fac, parcă mă găsesc la o intersecție de drumuri.” Și atunci, practic, în procesul de psihoterapie unii chiar și-au accesat resurse noi, hobby-uri pe care le uitaseră și și-au dat seama că în spatele lor era o chestie creativă ce urma să-i ajute acum. Deci la psihoterapeut e bine să te duci când vrei ceva nou, când simți că ești blocat, când vrei un salt. Să nu stai chiar până când a apărut o problemă.

Acum 12-13 ani, a venit la terapie o doamnă în vârstă de 70 și ceva de ani. Și mi-a spus „Știți, am citit câteva cărți de psihologie și mi-am dat seama că am probleme în integrarea feminității. Și vreau să le rezolv.” Mi s-a părut atât de fain! Deci la 70 și ceva de ani tu să vrei să-ți rezolvi probleme de integrare a feminității, mi s-a părut… Doamna fusese profesoară de română, acum era pensionară și, într-adevăr, era o astfel de problemă datorită istoriei doamnei de viață și a vrut să facă schimbări. Mi s a părut minunat, e o nevoie de dezvoltare personală superbă.

Cum îți dai seama? Poate am un disconfort – de unde știu că e un disconfort de mers la terapeut sau că o să-mi treacă?

Ideea este să nu stai până când ți-ai epuizat resursele. De exemplu, să spunem că este o persoană care stă într-o relație de cuplu toxică. Își dă seama că nu e ok și nu poate să iasă (sunt cazuri care se întâmplă foarte des, de aici pornesc foarte multe probleme din relații). Ideal este să nu stai până când te simți atât de obosit și atât de fără vlagă, pentru că atunci înseamnă că ți-ai consumat foarte mult din resurse.

Dacă sunt perioade lungi în care o persoană se simte fără vlagă sau dacă plânge fără motiv – acum nu e o problemă că cineva face o depresie, nu-i un capăt de țară. Însă ideea e să nu stai mult. Pentru că psihoterapia asta înseamnă: să văd de unde vine, care-i cauza? Dacă ajung mai repede la cauză, pot să mobilizez resurse, dar să mai am ce mobiliza.

Să spunem că aleg să merg la terapeut pentru o anumită situație. La ce să mă aștept? Cum arată un proces de terapie?

Un proces de psihoterapie este un pic diferit în funcție de tipul de orientare al psihoterapeutului și al psihoterapiei în general. Există mai multe tipuri. Dar, ca o regulă comună, în primul rând trebuie să înțelegem că psihoterapeutul însoțește clientul. Deci el nu face ceva în locul clientului. Lucrăm cu materialul clientului. Pe parcursul unui proces terapeutic, rolul terapeutului este să prindă un fir, să-și dea seama de ceva ce poate conduce la cauză. Și atunci, parcurgând acel drum împreună cu clientul său, terapeutul aprinde niște beculețe. Astfel încât clientul să-și dea seama mai bine de problemă, de cauzele ei, astfel încât să devină conștient de resursele pe care le are, cum le poate folosi ca să depășească obstacolele. Deci cumva cam aceștia ar fi pașii într-o terapie: să găsesc un drum, să ajung la cauză, să văd ce pași, ce beculețe pot să aprind. Și aici depinde foarte mult de cât poate clientul.

Dacă vreau altceva, trebuie să fac schimbări. Eu spun metaforic clienților mei: dacă am făcut o prăjitură și nu mi-a plăcut, dacă vreau altceva, trebuie să schimb rețeta. Am mers într-un fel și nu sunt mulțumit, am ajuns într-un punct în care vreau ceva și trebuie să schimb. Dar trebuie să schimb în comportament, în atitudine – aici este foarte important să se poată face aceste lucruri. Le spun clienților că succesul terapiei se spune că depinde 40 la sută de talentul terapeutului și 60 la sută de munca clientului. Și așa este. Fără el nu poți să faci.

Cum își alege cineva un terapeut? Cum știe că a găsit omul potrivit? Sau cum știe că nu lucrează cu omul potrivit?

În primul rând, alegerea unui psihoterapeut recomand să se facă în funcție de problema pe care o am. Adică trebuie să aleg un psihoterapeut care să aibă pregătire în acel domeniu, să aibă competențe: că vreau terapie de cuplu, terapie pentru copil, că este ceva legat de loc de muncă, de carieră. Iar apoi, să spunem că am în față vreo 3-5 terapeuți. Eu cred în ceea ce se cheamă „feeling”-ul acela. Pentru că atunci când vii la terapie îți pui sufletul pe tavă. Practic asta este. Eu admir foarte mult oamenii care reușesc să deschidă ușa cabinetului, pentru că ai nevoie de un pic de curaj uneori ca să ajungi acolo. Am avut clienți care au spus „de un an de zile mă chinui să ajung la psiholog și nu am reușit, nu-mi fac curaj.” Da, este un curaj și am toată considerația pentru ei. Și atunci este acel „feeling”.

Dar să spunem că m-am înșelat. Cum îți dai seama că ar fi bine să schimbi terapeutul sau că n-ai ales terapeutul bun? Cam cinci ședințe sunt necesare să poți să faci niște pași. Dacă după cinci ședințe tu nu vezi niște schimbări, nu simți că ai conștientizat ceva, că ai avut un „insight”, că „uite, mi-am dat seama de resursa asta.” Dacă nu simți asta, e cazul să schimbi terapeutul. Nu mi s-a întâmplat de multe ori, dar mi s-a întâmplat de câteva ori să rog clienții să apeleze la un alt terapeut și am evitat să recomand eu pe cineva, i-am rugat să aleagă ei. Se întâmplă, dar nu e nici o problemă. Nici un terapeut nu se supără, e parte din proces. Așa cum și la medic te duci și poți să rezonezi, dar poate mai vrei o părere, te mai duci undeva. Dar repet, trebuie să treacă măcar 3-5 ședințe pentru că dacă te duci imediat înseamnă că fugi de problemă. Dacă schimbi terapeut după terapeut (că au fost și clienți care au făcut asta) înseamnă că de fapt fugi de rezolvarea problemei și ai găsit mecanismul ăsta.

Cred că terapia e și un proces foarte inconfortabil uneori. Cum poate cineva să facă diferența între disconfortul pe care e normal să-l simtă ca parte a procesului și faptul că terapia nu funcționează bine sau terapeutul respectiv nu îl ajută? Sau poate terapia nu îl ajută, îi face rău mai degrabă?

Da, există un disconfort în timpul terapiei pentru că la un moment dat ajungi să atingi momente din viață, traume, probleme. Și atunci accesul acolo este cu disconfort emoțional, este cu durere, cu tristețe. Deosebirea este că atunci când este un disconfort cauzat de atingerea unor probleme, eu ca client știu că-l am pentru că „uite, am trăit asta în timpul terapiei”. Am atins subiectul ăsta și am plecat de acolo poate plângând, poate zbuciumat. Dar atunci când este un blocaj, disconfortul este că simt că nu înaintez. Simt că nu se întâmplă nimic. Adică simt exact ideea de blocaj.

Deci e bine, chiar dacă doare, să simt totuși că înaintez, nu?

Da, da. Ba chiar atunci când doare pot să fii fericit că înseamnă că ajungi la cauză mai repede. Eu sunt un terapeut provocativ (există mai multe tipuri de terapeuți). Și atunci încerc prin diferite tehnici, exerciții să zgândăr clientul, să ajungem la cauză – pentru că cu cât se stă mai mult, cu atât tristețea apasă. E ca și când te apropii încet-încet de ceva care nu-ți place. Dacă mă apropii prea încet și tot nu mă uit la subiectul acela, iar îmi consum din resurse. Că stăm într-o tristețe, într-o jale mare. Dacă am și vent cu ea, e și mai greu.

De aceea, în cazuri din acestea, mai bine mă duc și dau față în față cu problema. Poate e ceva ce poate am băgat sub preș, n-am vrut să iau în considerare. Conștient sau nu, pentru că noi avem mecanisme de apărare inconștiente. Nu neapărat că am vrut să mă feresc sau n-am vrut să țin cont, dar uite la momentul ăla când am avut, nu știu, 15 ani, 12 ani, am zis „la asta nu mai vreau să mă gândesc.” Așa am știut – să stau cu asta, să mă apăr. Pentru că unele chestii sunt într-adevăr ca să fac față vieții. Așa am putut să merg mai departe. De aceea, în terapie nu judecăm pe nimeni și de aceea eu încurajez oamenii să nu se judece să nu se învinovățească ei pe ei. Să înțeleg că la momentul ăla, atât am putut, asta m-a ajutat să mă ridic și să merg mai departe.

Ca o ultimă întrebare, te rog să mai adaugi tu ceva dacă vrei, pe lângă tot ce ai povestit până acum.

Ca oamenii să aibă mai multă încredere în resursele pe care le au. Și să aibă încrederea că orice problemă poate găsi o rezolvare. Pentru că de multe ori oamenii se blochează „a, cu asta nu știu ce să fac, o să merg mai departe așa” și nu schimbă. De fapt trebuie să am încredere că pot să-mi fac o viață frumoasă, că pot să-mi aduc mai multă sănătate, mai multă bucurie în viață. Să vreau să schimb. Aici e un lucru care cred că e foarte important, pentru că am observat de foarte multe ori că au venit clienți care aveau așa niște resurse, așa o bogăție de talent în spate pe care nu-l accesaseră deloc și cumva se rigidizaseră în serviciu-casă, lucruri simple.

Am avut la un moment dat un caz de terapie foarte fain. O doamnă care venise după un al treilea episod depresiv, fusese trimisă de un medic psihiatru foarte înțelept și intuitiv (nu l-am cunoscut, după ce mi-a povestit doamna, am văzut că era un medic fain). Și doamna era atât de blocată încât orice încercam să fac sau să spun, spunea „eu nu pot asta, eu nu pot să fac asta, la mine astea nu merg.” Deci pur și simplu erau două ședințe de terapie în care nu reușeam să penetrez de aceste nu-uri, că „nu sunt în stare, că nu pot.” Și la un moment dat, spre sfârșitul celei de-a doua ședințe deja, știu că m-am gândit și i-am spus „Povestiți-mi puțin ce făceați la 12-14 ani.” Și mi-a spus că cel mai mult îi plăcea să picteze. Și am zis „Perfect. Singurul lucru pe care vă rog este ca înaintea fiecărei terapii, cu o zi-maxim două, faceți un desen.” A fost ceva fascinant. Doamna venea cu desenul respectiv – exact cu problema pe care urma s-o discutăm. Eu mă gândeam ca proces terapeutic, că ai acolo niște indicii.

Deci ea practic începea procesul de vindecare, procesul de abordare, prin desen. A fost foarte fain și așa am putut. Plecam de la desen: „hai să vedem ce-i asta, hai să vedem ce scoatem”. Și atunci așa începeam procesul terapeutic, acesta a fost firul. Spuneam că trebuie să fie un fir de care tu ca terapeut să tragi să vezi ce e. Firul erau aceste desene. Dar a fost și meritul, forța interioară a doamnei, resursele ei, că a putut să acceseze asta chiar prin desen. Era un blocaj mental, un blocaj afectiv, dar nu era nu era blocată partea asta de creativitate. O resursă pe care, de mică (pentru că i se spusese că „din desen n-ai din ce să trăiești și termină cu prostiile”) s-a blocat. Și atunci asta a dat-o deoparte cu totul. Dar acum, iată, i-a fost o resursă vindecătoare.

În comunitatea BestJobs Grow poți găsi psihoterapeuți acreditați în mai multe arii de expertiză, în funcție de provocările tale, pe care îi poți accesa online, din confortul casei tale.

Photo by Yan Krukov from Pexels