În primul episod din noua serie #CasualTalks by Bestjobs vorbim cu Roxana Simionescu, Organization and People Development Manager la Interbrands Orbico:
Îți e mai ușoară o lectură a discuției? O descoperi mai jos:
Roxana, spune-ne câteva lucruri despre tine.
Bună! Fac parte din echipa Interbrands Orbico. Aș spune de ceva foarte mult timp. Cred că anul acesta fac majoratul alături de echipa de resurse umane, pentru că fac parte din echipa de resurse umane. M-am alăturat echipei în rolul de asistent de recrutare și, prin urmare, cariera pot să spun că mi-am început-o contactând candidați și invitându-i să se alăture echipei noastre. Alături de colegele mele încercăm să atragem cele mai bune talente din piață și nu numai, ci să oferim candidaților pe care îi aducem în echipa noastră oportunitatea de a-și crea o carieră alături de noi.
Practic, partea de recrutare, achiziție de talente e un punct esențial ceea ce înseamnă strategia de dezvoltare a companiei noastre. Dincolo de partea de recrutare, tot alături de colege, pentru că suntem o echipă. Astăzi suntem 22 de persoane. Echipa a crescut foarte mult în ultimul timp. Și spuneam că dincolo de partea de recrutare, încercăm și reușim să punem în practică tot felul de proiecte, astfel încât, pe de-o parte, să reușim să dezvoltăm competențele și nu doar partea de competențe, ci și să reușim să creăm un mediu mult mai prietenos, care să ofere fiecăruia dintre noi această balanță între viața personală și viața profesională.
De la ce vârstă ai început să lucrezi și care a fost primul tău job?
Am început pe la 21 de ani să lucrez. După primul an de facultate, m-am dus acasă și țin minte că șeful tatălui meu m-a întrebat: „Roxana, tu ce vrei să te faci în viață?”. M-a luat prin surprindere și am zis „contabilă”. Și el mi-a spus: „Ok, hai vino la mine vara asta să mă ajuți că am nu știu ce mapări de făcut pe niște facturi.” Cam ăsta a fost primul meu job, în care nu pot să spun că am învățat foarte multe lucruri pe contabilitate, dar experiența respectivă de o lună și jumătate mi-a dat încredere că pot să fac ceva. Am devenit independentă pentru prima dată.
Au fost și alte oportunități pe care le-am testat, din care nu pot să spun că mi-am dorit neapărat să îmi duc cariera în direcția respectivă. De exemplu, după vara respectivă, următoarea vară am cochetat cu vânzările. În perioada respectivă era mare nebunie cu creditele, toată lumea își lua credite, era chiar înainte de criză. Mi-am găsit o super oportunitate să vând credite la un broker de credite. Credeam că voi face o carieră în vânzări, pentru că eram pasionată de ceea ce făceam. Am învățat foarte mult în lunile respective ce înseamnă să fii perseverent în a discuta cu persoanele și a-ți aduce argumente încât să-l convingi să-ți deschidă ușa.
Ulterior a apărut oportunitatea de la Interbrands și am zis gata, vreau resurse umane. Asta m-a convins. După experiența cu vânzările, în care chiar pot să spun că mi-am dat interesul să am niște rezultate. Cumva n-a fost compania pe care mi-o doream. Nu vedeam viitorul în compania respectivă și am continuat să-mi găsesc drumul în viață. Nu eram hotărâtă exact ce vreau să fac, dacă să fie contabilitate, dacă să fie vânzări, și atunci aplicam la orice domeniu. Cred că mulți dintre tinerii din ziua de astăzi sunt în situația aceasta.
A apărut oportunitatea la Interbrands, unde am aplicat pentru postul în HR. La interviu am fost întrebată dacă vreau vânzări, dar am zis nu, de data asta vreau să încerc HR. Am ales HR și după 2-3 ani am spus da, aici vreau să rămân. Îmi place foarte mult recrutarea și cred că mi-am găsit direcția în viață.
Ce sfat i-ai da Roxanei de la 21 de ani? Cea de la primul job.
Uitându-mă în trecut la mine, cred că sfatul ar fi referitor la încrederea în sine. La cum mă văd astăzi versus Roxana pe care o știu la 20 de ani, aș spune că era mult mai neîncrezătoare în sine. Și poate m-ar fi ajutat să am mai multă încredere în ceea ce puteam să fac chiar și atunci. Eram mult mai timidă.
Și un sfat pentru Roxana de peste 20 de ani?
Cred că, în primul rând, să-mi păstrez partea aceasta de entuziasm și pasiune. Chiar dacă o să fiu o bătrânică care urcă mai greu scările și poate nu mai are aceeași viteză de a răspunde la mail-uri, pentru că ni se întâmplă să ne scadă anumite capacități în timp. Dar cred că e foarte important ca la orice vârstă, în orice faci, să-ți păstrezi partea aceasta de entuziasm și pasiune.
Spune-ne câte ceva despre Interbrands Orbico și brandurile din portofoliul vostru.
Interbrands Orbico face parte dintr-un grup internațional, grupul Orbico. La nivel european, grupul Orbico este cel mai mare distribuitor de bunuri de larg consum. Este prezent în peste 24 de țări și portofoliul este imens. Îl recunoașteți sigur și sunt convinsă că multe dintre brandurile pe care noi le avem în portofoliu și facem efortul să apară pe rafturile consumatorilor le consumați și voi.
Dacă ar fi să ne raportăm strict la ce înseamnă Interbrands Orbico, Interbrands Orbico este distribuitorul de aici, local, din România. A apărut ca urmare a fuziunii dintre compania Interbrands și companiile Orbico. Asta s-a întâmplat în 2021. Astăzi suntem o echipă numeroasă. Cred că ne apropiem cu pași rapizi de 2500 de angajați. Suntem în orice oraș al țării prin produsele și diviziile pe care le avem.
Dacă ar fi să povestesc un pic despre branduri, sunt foarte multe. Avem 250 de branduri pe care le avem în distribuție. Cele 250 de branduri înseamnă peste 10.000 de produse ca și diversitate și sortimentație. Ca să nominalizez doar câteva, dar sper să nu se supere ceilalți, ar fi produsele de la Procter & Gamble, Variel, produsele Pampers, produsele de la Philip Morris, produsele Pringles, produsele Rio Mare, ciocolata Lindt, parfumurile de la Boss, Mont Blanc, Narciso Rodriguez, produsele Converse, produsele profesionale adresate saloanelor, brandurile Vela Professional și Londa Professional.
Portofoliul este foarte divers. Încercăm să ne adresăm unor categorii diferite de consumatori și încercăm să venim cu cele mai bune soluții pentru întreaga piață. Aproape 2500 de colegi, în toată țara, da. În peste 150 de puncte de lucru.
Cum e să lucrezi la Interbrands Orbico?
Fiecare zi este o poveste diferită, uneori nouă, uneori dinamică, uneori neașteptată. Cu siguranță, un lucru care ne caracterizează este că nu ne plictisim și că ne distrăm foarte bine împreună. Chiar și în momentele acelea în care poate e mai greu, poate nu ne ies cifrele de vânzări, a crescut inflația, au crescut prețurile, mai primim câte o taxă de la stat. Chiar și așa, cred că fiecare dintre noi, prin ceea ce face, prin modul în care alege să facă lucrurile, încercăm să găsim soluții și tocmai de asta noi nu ne plictisim.
Și asta se întâmplă nu doar în echipele noastre de HR, ci și în vânzări, logistică, financiar. Nu avem plictiseală și cred că fiecare zi este o provocare, pentru că brandurile sunt atât de multe, diversitatea este atât de mare și cu siguranță fiecare client este diferit.
Pentru ce poziții recrutați cel mai des?
Cele mai mari provocări în recrutare sunt pozițiile din vânzări și distribuție. Dacă mă raportez strict la volum, aș spune că pozițiile acestea, din vânzări, distribuție. Cu cât mergem mai mult pe partea aceasta de dezvoltare de business, cu atât și volumul nostru de recrutare crește. Dacă mă uit la complexitate, cred că cele mai mari provocări sunt în găsirea anumitor profile specializate, cum ar fi un e-commerce manager, cu precădere în orașele mici.
Cum decurge procesul de selecție la Interbrands Orbico și cât durează?
Procesul de selecție diferă foarte mult în funcție de tipul de poziție. Dacă mă refer la un job entry-level, durează în jur de 2 săptămâni, maxim 3 săptămâni. Avem un proces destul de simplu. E o discuție inițială de 45 de minute cu specialistul de recrutare, o discuție finală. Dacă mă raportez la poziții mai complexe, mai ales la poziții din arii specializate, lucrurile sunt diferite, pentru că pe lângă aceste discuții inițiale mai pot fi teste, interviuri cu manageri regionali, evaluări pe bază de centre de evaluare.
Care sunt lucrurile pe care le cauți la un potențial coleg?
Cu siguranță, pasiunea pentru ceea ce face. Este primul lucru care ar trebui să-l definească pe fiecare dintre noi. Este și cel care ne motivează și ne ține aproape. De asemenea, caracterul personal este foarte important. Noi discutăm foarte mult despre valori, despre faptul că le-am pus în practica noastră de zi cu zi și atunci când evaluăm un coleg și vedem că are un anumit sistem de valori și se potrivește cu cultura noastră organizațională, suntem convinși că putem construi o colaborare de lungă durată.
Cum reușești să îți menții un echilibru între viața personală și job?
Prioritizând. Sunt anumite momente în care poate partea personală are mai multă prioritate și atunci se întâmplă să trebuiască să-mi iau 2-3 zile în care să mă ocup doar de acele lucruri. În rest, ajung la o balanță datorită sprijinului mamei mele. Am o mamă care mă ajută în tot ce înseamnă partea personală și îmi permite să mă ocup și de ceea ce fac.
Cum sprijină Interbrands Orbico un echilibru între viața profesională și cea personală a colegilor tăi?
Prin facilitarea unei comunicări deschise. Noi suntem atenți la aspectele pe care colegii ni le aduc în discuție, fie că sunt discuții formale sau informale. Încercăm să păstrăm un echilibru între cele două părți, astfel încât să ajungem la o variantă în care colegii să își gestioneze viața personală și cea profesională în funcție de priorități.
Ce îți place să faci în timpul liber?
Îmi place să îmi petrec timpul alături de familia mea, să vizitez locuri noi, să mă relaxez cu activități simple. De asemenea, îmi place foarte mult să citesc și să am grijă de florile din curtea mea.
Ce te inspiră în munca ta?
Pasiunea pentru dezvoltarea oamenilor și dorința de a crea un mediu de lucru pozitiv și dinamic.
Îți mulțumim, Roxana, pentru această discuție inspirată!
Dacă vrei să te alături echipei Interbrand Orbico, aplică la joburile active pe bestjobs, aici.


