Acest job nu mai este activ.

Nivel cariera

Senior (5-10 ani), Middle (2-5 ani)

Limbi vorbite

engleză

Adresa/ adresele jobului

București

Acest job nu mai este activ.

  • Estimează rezervele si prevederile de producție, analize de senzitivitate şi evaluările de risc pentru analiza economică a proiectelor.
  • Formulează alternativ scenarii de dezvoltare teren – zăcăminte adaptate condițiilor specifice
  • Participă la planificarea, monitorizarea si urmărirea sondelor orizontale, puternic deviate.
  • Furnizează modele de simulare calibrate din tehnicile de potrivire a modelului cu istoricul de producție si prevederile producției din cadrul unor scenarii alternative şi de bază.
  • Conduce proiectele pentru obţinerea rezultatelor în limitele de timp, calitate şi buget stabilite.
  • Planifică şi monitorizează activităţile legate de obiectivele proiectului.
  • Studii universitare de inginerie, preferabil de ingineria petrolului, sau alte discipline înrudite.
  • 3 până la 10 ani experienţă relevantă ca inginer de zăcăminte: cunoștințe despre evaluarea zăcămintelor, dezvoltarea zăcămintelor si managementul zăcămintelor.
  • Cunoaşterea limbii engleze, scris şi vorbit.
  • Abilitate de a evalua oportunitățile de dezvoltare a zăcămintelor prin integrarea datelor de geologie, geofizică, petrofizică, zăcământ, sonde şi instalaţii de producţie.
  • Abilitate de a rezolva problemele tehnice complexe din cadrul unui mediu multidisciplinar.
  • Bune abilităţi de raportare şi prezentare.
  • Abilitate de a lucra într-o echipă multi-funcțională şi multi-culturală.
  • Eficienţă în utilizarea software-lor standard de inginerie a zăcămintelor din industrie (MBal, Prosper, PVTP; Cristal Ball; Topaze;Saphir; Petrel RE; Eclipse sau altele similare). 

Acest job nu mai este activ.