SERGIANA PRODIMPEX S.R.L

Locatie

Poiana Mărului, România


Descriere

     Sergiana Grup este o structură care s-a consolidat pornind de la o afacere de familie lansată la începutul anilor '90. Companiile  integrate operează preponderent în domeniile industria cărnii, creşterea animalelor şi alimentaţie publică. Prin misiunea asumată, urmărită cu tenacitate şi responsabilitate, Sergiana valorifică tradiţia zonală a măcelarilor şi a crescătorilor de animale din Ţara Bârsei şi Ţara Făgăraşului, în contextul respectării normelor europene de  siguranţă alimentară. Cele două direcţii sunt definitorii pentru conceptul de calitate al mărcii Sergiana Poiana Mărului.             
Producţia se realizează în unităţi dispuse în zona rurală, pe o rază de maximum
55 de kilometri în jurul Braşovului. Impactul social al activităţii Grupului este extrem de important atât pentru locuitori, cât şi pentru unităţile administrative din zonă. Acest dublu efect se datorează utilizării forţei de muncă locală şi statutului de principal contribuabil către primăriile din comunele respective.     
Produsele poartă din 2006 emblema “Bunătăţuri din Ardeal”, iar portofoliul
Sergiana Poiana Mărului este structurat pe 10 game de produse şi include peste
170 de produse şi preparate din carne. Dintre acestea, 8 sunt mărci înregistrate în catalogul de profil din România. Încă de la început, considerând că  certificatul de măiestrie pentru orice mezelar sunt delicatesele crud-uscate, Sergiana a dezvoltat acest sortiment. Ultimele game lansate: “Moşu' Ţucă”- produse din vânat, şi “Produse Tradiţionale Poiana Mărului - preparate după reţetele Mamei Leti” – întăresc nota distinctivă, bine conturată, a produselor din portofoliul Sergiana Poiana Mărului.          Recunoaşterea Internaţională a venit îndată cu prima participare la
IFFA, unul dintre cele mai mari târguri de profil din lume care se organizează,
o dată la trei ani, la Frankfurt. La primele şase medalii decernate produselor
Sergiana Poiana Mărului, în 2007, s-au adăugat alte nouă în 2010. Din totalul
distincţiilor primite la IFFA, nu mai puţin de nouă sunt medalii de aur.              
Reţeaua Comercială  proprie reprezintă o altă direcţie de dezvoltare a
Grupului. Aceasta însumează peste 50 de magazine, dintre care jumătate sunt
localizate în judeţul Braşov, iar restul în ţară. Aceste unităţi susţin
conceptul Sergiana prin denumirea Prăvălie şi aspectul specific vechilor
băcănii. Reţeaua de distribuţie operează în 20 de judeţe şi în municipiul
Bucureşti, pe lista clienţilor figurând şi lanţurile KAUFLAND, CARREFOUR, CORA, AUCHAN.  În aceste unităţi, Bunătăţurile din Ardeal sunt expuse în standuri
proprii care păstrează identitatea tradiţionalistă a mărcii.