Caphyon

4.33 din 6 ratinguri

Craiova, România

Aplica

Caphyon este o companie de software independentă, fondată în, în Craiova. Ca absolvenți ai Facultății de Calculatoare din Craiova, am pornit Caphyon ghidați de patru convingeri puternice:

În primul rând, că este posibil să creezi produse software de nivel mondial oriunde în lume, nu doar în Silicon Valley, New York, Londra sau alte centre tehnologice similare.

În al doilea rând, că dacă tratezi developerii cu respect și le oferi un mediu de lucru superior, cu cele mai bune unelte de care au nevoie pentru fiecare proiect, rezultatul va fi o îmbunătățire directă, evidentă și profundă a calității produselor oferite utilizatorilor.

În al treilea rând, că un mediu relaxat, deschis și fără restricții va încuraja creativitatea, va oferi libertatea de a inova și va permite crearea de produse care să încânte clienții și să transforme utilizatorii în cei mai fervenți ambasadori ai noștri.

În al patrulea rând, Caphyon a fost fondată din convingerea că inginerii români sunt capabili nu doar să implementeze specificații date. Suntem capabili să creăm, să promovăm și să vindem cu success produse software de excepție care ne reprezintă în întreaga lume și ne fac mândri că suntem români.

Trei principii de bază au constituit rețeta tânărului nostru startup:

Să căutam tineri inteligenți și pasionați de tehnologie.

Să îi ajutăm să aleagă tehnologii puternice și moderne care le vor permite să se dezvolte ca developeri și să avanseze în carieră.

Să ne respectăm și prețuim utilizatorii. Să îi ințelegem și să îi ascultăm, tratându-i ca membri din echipă. Sa integrăm continuu părerile și observațiile lor pentru a îmbunătăți constant produselor noastre.