Business Recovery BD&A SPRL

0.00 din 0 ratinguri

București, România

Aplica

Business Recovery BD&A SPRL deține un portofoliu de peste 200 de proceduri de insolvență, lichidare voluntară de societăți, asociații și fundații.

Asociatul coordonator este avocat și practician în insolvență, fiind implicat în conducerea a numeroase dosare de reorganizare şi/sau lichidare, din anul 2013 este lector al Institutului Național pentru Pregătirea Practicienilor în Insolvență, unde predă un curs de lichidare voluntară, inclusiv lichidare de asociații și fundații, respectiv un modul referitor la închiderea procedurii insolvenței.

Avem unul dintre cele mai consistente portofolii de lichidări voluntare de societăți, asociații și fundații, pe lângă procedurile de insolvență în care suntem implicați în mod curent.

În activitatea noastră suntem orientați spre rezultat, urmărim să găsim soluții practice, să finalizăm cu profesionalism și celeritate procedurile în care suntem implicați. Fiind conștienți de complexitatea procedurilor de insolvență și lichidare voluntară, suntem convinși că o finalizare cu succes a unei astfel de proceduri presupune capacitatea de a lua decizii și o abordare pragmatică, experiența în domeniu fiind vitală.

Colaborăm cu echipe profesioniste de avocaţi, economişti, contabili, auditori si evaluatori, împreună cu care asigurăm îndeplinirea cu celeritate si un înalt grad de profesionalism a obligaţiilor si atribuţiilor specifice.

Aceasta companie nu are joburi disponibile momentan.