Negocierea salariului la interviu și frica de a nu fi selectat

Poate că banii, așa cum se spune, nu au puterea de a aduce chiar fericirea. Dar cu siguranță sunt îndeajuns de ”capabili” să aducă mulțumirea. Sau cel puțin să înlăture una dintre cele mai frecvente nemulțumiri regăsite în rândurile angajaților: câștigurile prea mici.

Conform unui studiu BestJobs, aproape 40% dintre angajatori susțin că mai puțin de jumătate dintre candidați încearcă negocierea salariului la interviu. Mai mult, atunci când vine vorba de ofertă, pentru un sfert dintre angajatori se pare că lucrurile sunt și mai ușoare: sub 10% dintre candidații cu care au discuțiile exprimă obiecții referitoare la suma oferită de ei.

Pe de alta parte, peste 6 din 10 recrutori spun că salariul pe care îl oferă este negociabil. În cele mai multe cazuri (56,6%) chiar și cu 25% față de suma inițială.

Asta înseamnă că avem așa: o majoritate care e dispusă să ofere (angajatorii) și o majoritate care nu e dispusă să ceară (candidații).

De ce?

Să începem cu angajatorii. Pentru a înțelege de ce ar trebui să acționăm atunci când nu suntem mulțumiți cu ceea ce primim, trebuie să înțelegem și cum stau lucrurile în tabăra angajatorilor atunci când vine vorba despre o negociere.

Ofertarea seamănă destul de mult cu licitarea. De fapt, practic chiar asta se întâmplă. Doar că de cele mai multe ori rivalul direct al unei companii nu e o altă firmă, ci pretențiile tale. Cu cât acestea sunt mai mari, cu atât angajatorul trebuie să mai pluseze. Evident, în cazul în care se încadrează în bugetul alocat respectivei poziții și dacă l-ai convins că ar merita să facă asta. Dacă nu, va licita în altă parte.

Revenind la ofertare, și aici, precum la licitație, suma de la care se pornește va fi cea minimă. Dar, așa cum ne arată studiul menționat anterior, aptitudinile și prestația ta îi poate face pe angajatori să bage mână mai adânc în buzunar. Cam cu 25% mai adânc.

Însă primul pas pentru a obține o sumă mai mare este să ceri una! Cu siguranță sunt mai multe motive pentru care candidații se feresc să negocieze suma oferită, dar astăzi vom încerca să-l demontăm pe cel principal:

Frica de a nu fi selectat

Acceptarea unui salariu care de la bun început te nemulțumește, doar pentru că o vreme ”merge și așa”, înseamnă compromis. Iar un compromis e ca un sac cărat în spate (de multe ori prea greu), care te cocoșează rapid. Tot ce urmează după e demotivare, dezinteres, neplăcere.

Pentru a nu ajunge la asta, gândește-te bine la câteva aspecte-cheie: care sunt veniturile medii aferente locurilor de muncă din domeniul și orașul în care vei lucra, ce experiență și aptitudini ai și, nu în ultimul rând, care sunt nevoile tale. Totuși, chiar dacă e normal să iei în calcul nevoile pe care le ai, reține să nu le și invoci într-o negociere. Faptul că te-ai mutat într-o chirie mai scumpă sau că vrei să pleci mai des în vacanță nu e problema angajatorului.

Luând în considerare toate aceste aspecte, ar trebui să știi care e suma maximă pe care crezi că ai merita-o și care e suma minimă care te-ar mulțumi, pentru a face mai apoi o medie. Îndrăznește să pornești negocierile cel puțin de la cifra asta!

Nu te gândi că vei fi eliminat direct doar pentru că ai cerut un venit mai mare. Nu uita un lucru: așa cum tu îți dorești jobul cât mai rapid, așa și compania vrea să găsească omul potrivit. Uneori poate chiar mai mult decât îți dorești tu jobul, iar acesta e un motiv îndeajuns de bun încât să cedeze.

În plus, în cele mai multe situații, până și dacă cerințele tale nu se încadrează în plafonul lor salarial îți vor spune asta și vei ajunge astfel la un ”take it or leave it”, deci nu pierzi nimic. În cel mai rău caz te vei afla în fața compromisului despre care aminteam, dar măcar fără regrete de tipul ”oare dacă…”.

Desigur, există și situații în care chiar ești eliminat direct tocmai din cauză că suma pe care o vrei tu și pe care de altfel crezi că ai merita-o e cu mult mai mare decât ceea ce vor și pot să ofere ei. Dar dacă e într-adevăr așa, atunci te poți bucura că te-au scutit de un refuz.