TEAM LEADER PRODUCȚIE — BD Lemntech
Popești-Leordeni, Ilfov | Full-time | Start imediat
Cine suntem:
BD Lemntech produce mobilier comercial, display-uri POSM și sisteme de merchandising pentru clienți internaționali. Grupul integrează prelucrare lemn/PAL/MDF, fabricație metal (laser fibră, abkant CNC, sudură, vopsire electrostatică) și montaj final. Fabrica se afla în Popești-Leordeni.
Ce căutăm:
Un om de hală, nu un om de birou. Căutăm pe cineva care a condus producție aproape de material — nu din spatele unui monitor. Cineva care intră dimineața în hală, alocă oamenii, deblochează problemele în timp real, și nu pleacă până nu știe că ce s-a produs e bine făcut.
Ce faci concret:
— Coordonezi zilnic oamenii de pe tot fluxul: CNC, cant, vopsitorie, montaj, ambalare
— Prioritizezi comenzile și aloci resurse (oameni, mașini, materiale) în funcție de urgențe reale
— Ești prezent fizic pe fiecare zonă — observi, corectezi, deblochezi, arăți cum se face
— Oprești producția când calitatea nu e OK, fără să aștepți validare de la altcineva
— Formezi oameni: explici, arăți, repeți, până devine standard
— Raportezi zilnic ce s-a produs, ce probleme au apărut, ce trebuie pentru mâine
Ce trebuie să ai:
— Experiență reală de minim 3 ani în coordonare producție (mobilă, POSM, shop fitting, confecții metalice, mobilier de serie)
— Înțelegi procesele de bază: debitare, CNC, cantuire, vopsire, montaj/asamblare
— Știi să citești un desen tehnic și o listă de piese (BOM)
— Ai autoritate naturală — oamenii te respectă pentru că știi meserie, nu pentru că ai titlu
— Iei decizii rapide pe hală, nu escaladezi tot
— Ești organizat: știi ce se produce azi, ce vine mâine, ce lipsește
Bonus (nu obligatoriu):
— Experiență cu producție POSM / retail displays / shop fitting
— Cunoștințe vopsire electrostatică / laser fibră / CNC lemn
— Experiență cu ERP (NAV/Business Central sau similar)
Ce NU căutăm:
— Manager care stă la birou și trimite email-uri
— Inginer care vrea să proiecteze, nu să coordoneze oameni
— Om care controlează doar — noi căutăm pe cineva care previne, nu penalizează
Ce oferim:
— Salariu bun, peste piata, pentru candidatul potrivit
— Rol cu autoritate reală — raportezi direct directorului tehnic
— Decizii rapide, fără birocrație
— Oportunitate de a construi un sistem de producție ordonat
Test de compatibilitate: la interviu, mergem împreună în hală 30 de minute. Dacă vezi singur ce nu merge și ai idei cum se rezolvă — discutăm mai departe.