Evaluate your job fit with Bestie
See how a recruiter would evaluate your CV if you applied for this job.

Inginer Vânzări Tehnice – Prelucrări Metalice

This job is archived
This position is no longer open for recruitment, but you can indicate your interest to the employer. See also similar jobs.
1315 - 1455 €/luna
Full time; 1 vacancy

Xpozit Displays este compania de fabricație metalică din cadrul BD Lemntech Group, specializată în prelucrări metal – debitare laser fibră, centru combinat de ștanțare cu laser, panel bender (centru automat de îndoire tablă), abkant CNC, sudură MIG/TIG și vopsitorie electrostatică (powder coating). Producem piese și ansambluri metalice atât pentru proiectele interne ale grupului (POSM displays, mobilier comercial pentru branduri internaționale), cât și ca servicii de prelucrări pentru clienți externi din industrie.

Căutăm un coleg care să dezvolte activ portofoliul de clienți externi pentru servicii de prelucrări metalice, valorificând capacitatea de producție disponibilă și echipamentele de ultimă generație ale companiei.

RESPONSABILITĂȚI

•        Identificarea și prospectarea activă a potențialilor clienți pentru servicii de debitare laser, ștanțare, îndoire automată și pe abkant, sudură și vopsire electrostatică

•        Analiza tehnică a cererilor de ofertă (citirea și interpretarea desenelor tehnice 2D/3D, DXF, STEP)

•        Evaluarea fezabilității tehnice a pieselor în raport cu capacitățile echipamentelor existente (laser fibră, centru combinat ștanțare+laser, panel bender, abkant CNC, sudură, vopsitorie electrostatică)

•        Elaborarea ofertelor tehnico-comerciale: calcul timpi, consum material, cost operații, marjă

•        Negocierea condițiilor comerciale și încheierea contractelor

•        Menținerea relațiilor cu clienții existenți, creșterea volumelor pe conturile active

•        Colaborarea cu departamentul de producție pentru planificarea comenzilor și respectarea termenelor de livrare

•        Monitorizarea pieței și identificarea oportunităților în sectoare industriale relevante (automotive, construcții metalice, mobilier, HVAC, echipamente industriale)

•        Raportarea periodică a activității comerciale: pipeline, conversie, volum, marjă


CERINȚEObligatorii:

•        Experiență minim 2–3 ani într-un rol similar (vânzări tehnice, inginer de vânzări) în domeniul prelucrărilor metalice sau al serviciilor industriale

•        Cunoștințe solide de citire și interpretare a desenelor tehnice (2D și 3D)

•        Familiarizare cu procesele de debitare laser, ștanțare, îndoire pe abkant și panel bender, sudură, vopsire electrostatică

•        Înțelegerea calculului de cost pe piese metalice: consum material, timpi mașină, operații manuale

•        Abilități dovedite de negociere și comunicare comercială

•        Permis de conducere categoria B – distanță de deplasare la clienți

•        Studii tehnice (inginer mecanic, tehnologia construcțiilor de mașini, prelucrări mecanice sau similar)

Constituie avantaj:

•        Experiență anterioară la un prestator de servicii laser / debitare / prelucrări metal

•        Portofoliu propriu de clienți din industrie

•        Cunoștințe de bază AutoCAD / DraftSight / SolidWorks sau alt software CAD

•        Cunoștințe de limba engleză (nivel conversațional – unii clienți pot fi internaționali)

•        Experiență cu ERP (Dynamics NAV sau similar)

CE OFERIM

•        Pachet salarial competitiv: salariu fix + comision din vânzări, cu potențial real de câștig proporțional cu performanța

•        Acces la echipamente moderne de producție – laser fibră, centru combinat ștanțare+laser, panel bender, abkant CNC, vopsitorie electrostatică

•        Autonomie în organizarea activității și în gestionarea portofoliului de clienți

•        Suport tehnic direct din producție pentru evaluarea rapidă a fezabilității

•        Mediu antreprenorial, cu acces direct la management și decizie rapidă

•        Posibilitatea de a construi și scala departamentul comercial al companiei

•        Telefon, laptop, mașină de serviciu (după perioada de probă)

PROFILUL CANDIDATULUI IDEAL

Ești omul potrivit dacă ai lucrat deja într-un atelier de debitare laser sau la un prestator de servicii metalice, știi să citești un desen tehnic, poți estima în 5 minute dacă o piesă se poate face sau nu, și simți că potențialul tău comercial nu este valorificat în rolul actual.

Căutăm pe cineva care combină competența tehnică cu instinctul comercial – care înțelege atât procesul de fabricație, cât și limbajul clientului.

Prompt reply

Cu peste 7 milioane de  euro investiții în ultimii 5 ani – utilaje profesionale, echipamente ultramoderne eco-friendly, mai mult de 10000 mp spații de producție – în cei peste 15 ani de la înființare, BD Lemntech a participat la peste 150 proiecte mari pentru clienții corporate din țară sau străinătate.

Spațiul de lucru este important la BD Lemntech. Astfel că am creat un mediu sănătos si propice pentru fiecare angajat.  Suntem serioși, punctuali și prietenoși în tot ceea ce facem. Respectându-i pe cei care ne acordă încrederea lor, ne respectăm pe noi, ca brand.

BD Lemntech deține o gama variata de echipamente si resurse tehnice care se pot adapta oricărui gen de lucrare – de la piese unicat, pana la proiecte globale. Executăm lucrări tehnice de mare precizie (matrițe sau elemente de structură), dar și adevărate opere de artă precum sculpturi, gravuri sau panouri decorative.

Scopul nostru este să depășim orice barieră și să anticipăm mișcările clienților astfel încât să le oferim cele mai bune soluții, cele mai noi propuneri și cele mai avangardiste idei.

Ești interesat să faci parte din echipa noastră?

BD Lemntech1BD Lemntech2BD Lemntech3BD Lemntech4BD Lemntech5BD Lemntech6BD Lemntech7BD Lemntech8BD Lemntech9BD Lemntech10

Similar jobs

Inginer Vanzari materiale electrice
Inginer Vanzari materiale electrice
ELECTRO DOVIS|Constanța, România, Bulevardul Aurel Vlaicu 173a, Constanța, România
900
Inginer mecanic vanzari
Inginer mecanic vanzari
INTERFLON|Brașov, România, Miercurea Ciuc, Cluj
I
Specification Sales Consultant
Specification Sales Consultant
TALENT STREAM|Cluj-Napoca, România, București, România
Sales Engineer B2B - Usi Tehnice & Industriale
Sales Engineer B2B - Usi Tehnice & Industriale
HSL SOLUTIONS|Stefanestii de Jos, Ilfov, Str. Sinaia, Nr. 25-29