Luarea deciziilor – între trăsături de personalitate și mod de acțiune

Anca-Kosina

Articol redactat de Anca Kosina, psiholog clinician și psihoterapeut specialist, de peste 16 ani în domeniu. Anca are și o specializare în psihologie aeronautică și intervenții în situații de stres post-traumatic. Poți discuta cu ea online, prin abonamentul BestJobs Coaching. Vezi și interviul cu Anca despre ce este și cum te ajută psihoterapia.

Luarea deciziilor – între trăsături de personalitate și mod de acțiune

De multe ori, anumite blocaje sau tensiuni sunt amplificate din cauza unor perturbări în luarea deciziilor. Acest lucru se manifestă atât la nivel personal, cât și în viața profesională.

A lua o decizie ” = a reţine o variantă acţională din mai multe posibile.

Toţi managerii se implică în procesele de elaborare a deciziilor – pentru ei, pentru cei pe care îi conduc, pentru organizaţie. Pentru un manager eficace, sunt importante etapele procesului decizional şi elementele care influenţează rezultatul unei decizii.

Câțiva factori ce influenţează luarea deciziilor

Elaborarea deciziei vizează rezultate de un anumit tip şi depinde de un număr de factori externi şi interni. Printre aceşti factori se numără:

  • cunoştinţele celui care elaborează deciziile;
  • informaţiile disponibile la acel moment;
  • capacitatea de a utiliza tehnicile de elaborare a deciziilor;
  • scala de timp în care trebuie luată decizia;
  • nivelul autorităţii celui care elaborează deciziile;
  • sistemul de valori al celui care elaborează deciziile (personalitate, mediu, sistem personal de recompensare)
  • capacitatea persoanei ce elaborează deciziile, de a şi le susţine.

Tipuri de decidenți

În funcţie de trăsăturile de personalitate, Erich Fromm defineşte următoarele tipuri de decidenţi:

  • Receptivul – tentat să primească totul din afară, impulsionat de alţii, aşteaptă variante de decizii.
  • Exploratorul – nu produce idei noi, ci le preia de la alţii, foloseşte “stoarce” la maximum de la alţii, atât timp cât aceştia îi sunt necesari.
  • Tezaurizatorul – acumulează, economiseşte, se teme de risipă, se abţine de la deciziile ce implică riscuri.
  • Mercantilul – fluctuant, se grăbeşte în luarea deciziilor, nu se gândeşte la consecinţe.
  • Productivul – foloseşte adecvat capacităţile de care dispune, le pune în slujba luării decizii.

Cunoaşterea caracteristicilor decidenţilor, ajută la anticiparea comportamentului lor în luarea deciziilor.

Provocări ce pot apărea în executarea deciziilor

Executarea deciziei ar trebui considerată cea mai importantă etapă, deoarece în ea se exprimă finalitatea procesului decizional. Poate fi o problemă de:

  • Comunicare – cum ?, când? şi unde? se transmite decizia. O decizie poate fi transmisă prin “note” (încărcate sau simple), într-o serie de contexte (neutre sau cu suport efectiv mare).
  • Percepere şi înţelegere a deciziei transmise – poate fi percepută, înţeleasă superficial sau complet, în totalitatea aspectelor pe care le implică.
  • Autoritate – de acceptare a autorităţii persoanei ce transmite decizia.
  • Asimilare – individul pune de acord decizia cu propriile lui interese (asimilează sau nu). Dacă îşi găseşte corespondenţe în plan individual, asimilarea are şanse să fie ridicată.
  • Acţiune concretă, practică – trecerea la execuţie.

Indiferent de tipul de pertubări pe care le conștientizați la nivelul procesului decizional, este bine să încercați să le determinați cauzele, deoarece, în timp, ele se pot transforma în predispoziții acționale ce vă pot afecta multe domenii ale vieții.

Dacă te confrunți cu provocări în luarea deciziilor, ai nevoie să-ți găsești echilibrul sau vrei să investești activ în dezvoltarea ta personală și profesională, poți lucra online, unu-la-unu, cu un coach, mentor sau psihoterapeut prin abonamentul BestJobs Coaching.

Photo by Monstera from Pexels