Cum să începi o carieră în marketing

De câte ori ai dat „skip” imediat ce ți-a apărut o reclamă la întâmplare în timp ce navigai pe internet? Dar de câte ori ți-a atras atenția suficient de mult încât să o urmărești până la final, iar ulterior să și accesezi site-ul pe care aceasta îl promova? Ei bine, cei care lucrează în domeniul marketingului trebuie să-și pună mereu aceste întrebări, printre multe altele.

Marketingul este un aspect al lumii de zi cu zi, cu care fiecare dintre noi are contact constant, fie că vrem sau nu, iar angajatorii din acest domeniu sunt mereu în căutare de ajutoare care să contribuie cu ideile lor cele mai atractive. Dacă te afli în căutarea unui job în care plictiseala nu este o opțiune, atunci s-ar putea să te intereseze o carieră în marketing. Rămâi cu noi pentru a descoperi mai multe despre acest subiect.

Ce este marketingul?

Multe persoane definesc marketingul ca arta și știința de a vinde, însă reprezintă mai mult de atât. Pe lângă vânzare, care este obiectivul final, implică cercetări de piață, promovare și advertising – cam tot ce ține de imaginea unui brand (produs sau serviciu) în fața publicului-țintă. O definiție mai cuprinzătoare este cea dată de AMA (American Marketing Association) care spune că marketingul cuprinde activitățile și procesele de creare, comunicare, livrare și schimb de oferte și mesaje care aduc valoare pentru clienți, parteneri și societate.

Tipuri de marketing

În general, marketingul este clasificat după caracterul profilului de orientare economică: outbound și inbound. Marketingul outbound este considerat cel clasic sau tradițional. În prezent, acesta a devenit tot mai rar, deoarece tehnicile de marketing outbound iau în vedere strict interesul financiar al firmei, fără să fie adaptate și personalizate în funcție de dorințele clienților. Acest tip de marketing este impersonal, vizând un public cât mai larg cu putință, cu ajutorul reclamelor TV și radio, al bannerelor și al telefoanelor directe. Comunicarea este unidirecțională (firmă-client), iar angajații nu se concentrează decât asupra promovării produselor, fără scopul de a educa, amuza sau oferi informații suplimentare potențialilor clienți. Concepția outbound este cea mai veche perspectivă de marketing privind realizarea echilibrului cerere-ofertă, aceasta dezvoltându-se mai ales pe la începutul secolului XX. Însă odată cu apariția și evoluția internetului, competiția a devenit mai acerbă, clienții mai pretențioși, iar minusurile marketingului clasic au început să iasă din ce în ce mai mult în evidență. Astfel a luat naștere marketingul inbound.

Spre deosebire de marketingul outbound, abordarea inbound se concentrează nu numai asupra interesului firmei, ci și asupra stării clienților. Aici, procesul este interactiv și dinamic, strategiile sunt optimizate în funcție de nevoile diferite ale consumatorilor, iar scopurile esențiale ale angajaților, pe lângă promovarea serviciilor firmei, sunt educarea și amuzarea clienților, pentru a câștiga loialitatea acestora. Mediile de publicitate folosite sunt motoarele de căutare și rețelele sociale. Marketingul outbound cerșește atenția clienților, pe când cel inbound o câștigă.

Deși marketingul s-a schimbat radical de-a lungul timpului, iar cel outbound a devenit tot mai rar întâlnit, nu putem să neglijăm importanța lui în istoria acestei științe. După cum a remarcat și Michael Baker, una dintre cele mai reprezentative personalități ale școlii britanice de marketing: „Enigma marketingului constă în faptul că el este una dintre cele mai vechi activităţi ale omului şi totuşi este privit ca cea mai recentă dintre disciplinele economice.”

Agenție sau companie? Câteva tipuri de joburi în marketing

Dacă decizi să lucrezi și să-ți construiești o carieră în marketing, atunci vei deveni angajatul unui agenții de publicitate, al unei companii sau poți alege să fii freelancer. Mai jos dăm câteva exemple de cele mai întâlnite joburi din domeniu (însă plaja de opțiuni este mai largă).

În agenții, angajații sunt specializați pe roluri în funcție de un anumit skill. Câteva exemple ar fi:

  • Graphic Designer: se ocupă de realizarea de logo-uri, vizualuri, afișe, grafică pentru reclame online, de aspectul site-ului, de pregătirea pentru tipar și de crearea conținutului multimedia sub formă de animație și prezentări interactive;
  • Copywriter: scrie și redactează articole, cu scopul de a informa și educa cititorii, sau texte scurte pentru campanii și promovare;
  • Account Manager: gestionează managementul vânzărilor și relațiile cu clienții;
  • Art Director: lucrează pe partea vizuală a mesajelor publicitare, organizând și implicând restul membrilor echipei de creație (fotografi, designeri, ilustratori etc.)

În companii, angajații au în vedere un singur brand. Niște poziții des întâlnite aici sunt următoarele:

  • Specialist Marketing: implementează diverse activități de marketing și promovare pentru brandul sau compania la care lucrează, în funcție de necesitățile acesteia și tehnicile de marketing utilizate;
  • Brand Manager: este responsabil de implementarea politicilor de marketing prin promovarea brandului firmei;
  • Marketing Manager/Director: coordonează echipa de marketing, toate activitățile de marketing din cadrul companiei.

În ciuda acestor diferențe dintre agenții și companii, există și posturi care se regăsesc în ambele medii, precum: 

  • Digital Marketing Specialist: se ocupă de campanii și reclame în mediul online (pe Facebook, Instagram, TikTok și alte rețele de socializare), precum și de optimizarea acestora;
  • Content Creator: creează conținut precum articole și videoclipuri;
  • Social Media Manager: se ocupă de promovarea în rețelele de socializare prin diverse postări creative și adaptate brandului și publicului, face planul de comunicare în Social Media.

Cum obții un job în marketing când nu ai experiență?

Nu toată lumea care vrea să lucreze în marketing are studii superioare în acest domeniu. Nici nu este nevoie, nu neapărat. Cu voință și dedicație, poți începe de la zero. La urma urmei, chiar și cei mai mari experți au trebuit să pornească de undeva.

În primul rând, trebuie să-ți creezi un plan. Documentează-te din greu și rămâi mereu deschis la informații noi (această abordare îți va fi de folos și atunci când vei obține un job în marketing). Citește cărți despre marketing și completează cursuri online pentru a obține certificate utile. Înscrie-te la programe de internship și folosește-te din plin de orice ocazie pentru a învăța ceva nou. Asigură-te că CV-ul tău este complet și corect. Pentru mai multe sfaturi despre cum să obții primul job când nu ai experiență, îți recomandăm să citești acest articol de pe blogul nostru:

De ce abilități ai nevoie pentru o carieră în marketing?

Toate joburile în marketing, indiferent de nivelul de experiență, necesită creativitate, originalitate și ambiție. De asemenea, ca la majoritatea locurilor de muncă, punctualitatea și organizarea sunt de apreciat. Având în vedere că este un domeniu în care vei avea contact zilnic cu o mulțime de alți oameni, abilitățile sociale sunt indispensabile. Unele zile pot deveni aglomerate, așa că trebuie să fii dispus să te descurci sub presiune, dând dovadă de flexibilitate în gândire și dinamism.

Campaniile de publicitate se desfășoară atât offline, cât și online (mai ales online), așa că trebuie să ai competențe în programe precum Microsoft Office și să te descurci cu platformele de social media. Cunoașterea limbii engleze, măcar la un nivel conversațional, este necesară. Iar abilitățile de bază de editare foto sau grafică sunt un plus în multe joburi, în care va trebui să te descurci uneori și fără graphic designer. În același timp, este foarte important să investești în abilitatea de a scrie și redacta bine, corect, succint, creativ (writing skills).

De asemenea, fiind un domeniu dinamic, cu multe legături cu tehnologia, apar mereu inovații și schimbări în comportamentul consumatorilor. Ajută să fii și un pic interesat de psihologie și, mai ales, să înveți constant și să fii la curent cu cele mai noi trenduri, pentru a avea rezultate bune și a-ți construi o carieră în marketing.

Joburi entry-level în marketing 

Dacă te interesează să-ți găsești un job în domeniul marketingului, nu uita să arunci o privire (sau mai multe) pe site-ul nostru. Chiar dacă nu ai prea multă experiență în domeniu, poți găsi destule opțiuni care ți s-ar potrivi.

Surse: 1, 2, 3, 4; Photo by Edrece Stansberry on Unsplash