Educația și credințele limitative

Guest post de Mihaiela (Grimbovschi) Avramescu, psiholog, consilier afaceri și management. Este specialist în comunitatea BestJobs. „Nu mi-am dorit dintotdeauna să mă fac psiholog. Am iubit medicina. Dar după ce am început să o practic am realizat un lucru important; pacienții cu care vorbeam erau într-un fel sau altul nefericiți. Bolile fizice au rădăcini în bolile sufletului. Și încercând să vin în întîmpinarea nevoilor oamenilor de a se simți ajutați, auziți, ascultați și înțeleși am schimbat stetoscopul pe cuvinte, bisturiul pe empatie, am înlocuit virușii și bacteriile cu emoții și sentimente și denumirile sofisticate cu o stare de conectare. Acum ajut cu adevărat.”

Educația și credințele limitative

V-ați întrebat vreodată de ce există oameni care au succes orice ar întreprinde? Oameni care reușesc să ajungă campioni olimpici, sau cosmonauți, sau lideri, sau să se îmbogățescă la 60 de ani? Îi vedem ca fiind oameni normali și ne gândim că pur și simplu au noroc. Ține oare de noroc sau sunt alte elemente în joc?

Citeam zilele trecute despre Greta Thunberg, o adolescentă suedeză care a devenit cunoscută în întreaga lume ca activistă pentru mediu. Atunci când avea 15 ani, Greta Thunberg a început să lipsească de la şcoală în zilele de vineri pentru a protesta în faţa Parlamentului Suediei şi pentru a cere Guvernului de la Stockholm să ia măsuri rapide în vederea scăderii emisiilor de carbon. Campania ei a stat la baza apariţiei unei mişcări protestatare, Fridays for Future, devenită ulterior globală şi care a inspirat milioane de oameni. 

Ce credeți că o diferențiază pe ea de cei de vârsta ei?

Răspunsul este simplu: CREDINȚA. Credința în cauza pentru care luptă și credința în ea. 

Pentru că facultatea pe care am urmat-o avea dublă specializare, psihologie-psihopedagogie specială, am avut ocazia să întâlnesc mulți oameni cu deficiențe. Și văzându-i pe mulți dintre ei cum se luptau pentru a-și câștiga dreptul la o viață normală, am înțeles că tot ce mă oprea pe mine era lipsa credinței în mine sau credințele limitative.

De câte ori nu v-ați spus: 

  • Nu pot să am încredere în oameni deoarece inevitabil mă vor trăda / mă vor răni 
  • Nu are rost să exprim ceea ce îmi doresc, pentru că oricum voi fi respins
  • Nimănui nu-i pasă de ce am eu de spus
  • Nu există relații fără compromisuri / iubire fără suferință
  • Sau……..?

Credințele limitative sunt obstacole majore ce ne împiedică să ne atingem obiectivele, să ne trăim valorile. Ele acționează ca niște reguli, care ne împiedică să obținem ceea ce e posibil: lucrurile pe care le putem dobândi prin forțe proprii și pe care le merităm.

Credințele limitative: ajungem să confundăm valoarea noastră intrinsecă cu propriile realizări sau eșecuri

Credem că este prea târziu pentru noi, pentru visurile noastre sau credem că nu are rost să încercăm pentru că oricum vom eșua – această credință este bazată pe lipsa de încredere în noi înșine și pe o viziune întunecată asupra viitorului. Dacă ne urmăm visurile cu determinare și perseverență, dacă ne dedicăm scopurilor noastre, dacă suntem suficient de flexibili încât să ne putem adapta din mers atunci când lucrurile nu decurg conform planului inițial, care sunt de fapt șansele să eșuăm? Și dacă eșuăm, ce? Oamenii greșesc, oamenii eșuează, important este ce facem după, cum ne raportăm la acel „eșec”, ce învățăm din asta. Lumea nu începe și nici nu se termină acolo. Este datoria pe care o avem față de noi înșine să încercăm, să ne acordăm o șansă.

Sunt atâția oameni care ar vrea să-și urmeze calea, să facă acele schimbări la care visează de mult timp, să-și ia avânt și să „zboare”, dar se lasă demoralizați de ce zice lumea sau de ce cred ei că ar zice lumea, le e teamă că vor fi judecați, considerați „nebuni”, le e teamă să părăsească cunoscutul. Lumea oricum zice vrute și nevrute, pentru că cei care nu au avut curaj sau determinare să-și ducă la bun sfârșit planurile, cei care și-au îngropat visurile, cei care s-au complăcut în neputință, nu vor să fie confruntați cu modelul de succes al altora, nu vor să vadă ori să accepte că, da, se poate, ori că se poate și altfel.

Credem că succesul și calitatea vieții noastre depind de „noroc” sau „ghinion – astfel credem că numai unii dintre oameni sunt norocoși, iar alții preponderent ghinioniști. Cei care au și fac, cei care se dezvoltă în permanență sunt, astfel, norocoși, fără să încercăm să înțelegem ce se află dincolo de acest aparent noroc. Se află asumarea responsabilității pentru propria viață, capacitatea de a învăța din greșeli, de a nu se lăsa învinși de greutățile vieții, de a continua și când „nu au chef”, de a se ridica din pat și în acele momente când aparent nu vor să vadă pe nimeni și nu vor să facă nimic.

Credem că fericirea noastră stă în mâinile altor oameni  sau că vom fi fericiți doar atunci când– desigur că această credință se află în strânsă legătură cu asumarea responsabilității pentru propria viață și cu iluzia că fericirea ne așteaptă undeva în viitor. Nu suntem fericiți acum pentru că nu ne asumăm responsabilitatea pentru starea noastră prezentă, pentru că nu acceptăm starea noastră prezentă și pentru că nu facem nimic să ne schimbăm atitudinea, comportamentele sau obiceiurile. Fericirea arată întotdeauna mai bine în viitor atunci când fugim de această responsabilitate. Avem impresia că, prin magie, lucrurile vor arăta altfel. Lucrurile nu vor arăta altfel decât dacă noi facem ceva ca să arate altfel.

Credem că nu avem timp sau, dimpotrivă, că avem tot timpul din lume – cea mai des intâlnită scuză aceasta este – „nu am timp”, pentru că, da, de cele mai multe ori este doar o scuză. Oamenii amână să facă ceea ce susțin că își doresc spunând că nu au timp. Nu este vorba despre timp, ci despre priorități. Întotdeauna se găsește timp pentru prioritățile tale. La polul opus, credința că avem tot timpul din lume, ne poate determina, de asemenea, să amânăm și să tot amânăm trecerea la acțiune. Astfel că, timpul sau lipsa acestuia, de cele mai multe ori este doar o scuză.

Credem că alți oameni sunt mai pricepuți decât noi / mai originali / mai creativi / mai descurcăreți / mai capabili – ne comparăm cu alții și ieșim pe minus pentru că ne este teamă de noi înșine, ne este teamă să ne folosim abilitățile și potențialul, ne este teamă de propriul succes. Plasându-ne în inferioritate ne refuzăm din start șansa de a reuși – nici măcar nu mai vrem să încercăm, oricum alții vor face mai bine ca noi.

Credința limitativă este o simplă declarație care de obicei începe cu una din următoarele formule:

  • „Nu sunt capabil să…”
  • „N-am putut niciodată să…”
  • „Nu termin niciodată…”
  • „O să fiu fericit doar când…”
  • „Sunt prea bătrân ca să…”
  • „Nu poți avea încredere în nimeni…”

Credințele acestea precum și altele asemănătoare nu devin adevărate decât dacă ne comportăm ca și cum ele ar fi.

Să ne închipuim că ele sunt eronate. Ce schimbări ar aduce acest lucru în viața noastră? Sunt acele schimbări valoroase, utile?Cum anume ne-ar influența aceste schimbări și ce impact ar avea asupra relațiilor cu cei din jur?

Oricare ar fi lucrurile pe care le considerăm obstacole în procesul de a ne atinge obiectivele, ele sunt credințe și vin din percepția noastra, nu din realitate.

Credințele limitative prezente în mintea noastră ne creează de fapt blocaje în interacțiunea cu lumea exterioară.

Primul pas în abordarea credințelor limitative constă în transpunerea lor in cuvinte. De obicei, acestea se regăsesc în trei categorii: 

  • Posibilitate: credem că obiectivul e imposibil.
  • Abilitate: credem că nu suntem capabili să-l îndeplinim. 
  • Merite: credem că nu merităm să obținem ceea ce ne dorim.

A crede în posibilitate, abilitate și merite reprezintă cheia succesului. Nu ne putem cunoaște limitele atâta timp cât nu le vom atinge.

Credințele își pot avea sursa în copilărie

Aceste credințe își pot avea sursa în copilărie, perioadă a vieții în care ne-am imitat părinții- iar aceștia nu au fost niciodată perfecți…

Cum apar ele? Principalele surse pentru formarea convingerilor noastre sunt familia, sistemul educațional, religia, mediul în care ai crescut sau în care activezi, materialele pe care le citești sau asculți (filme, cărți, melodii, bancuri, etc). Iar principalele modalități prin care o convingere se imprimă în subconștientul nostru sunt repetiția și experiențele cu impact emoțional, pozitiv sau negativ. (ex meu, familie suportivă-incapacitate, cuvinte neîncredere-motivare)

Pentru a avea o reprezentare despre cum îşi formează convingerile de bază o persoană, consider că cel mai bun exemplu este cel oferit de Betty Lou Bettner, una dintre cele mai bune psihoterapeute din Statele Unite ale Americii:

 “Imaginează-ţi o piesă de teatru. Când te naşti e ca şi cum eşti plasat pe o scenă pe la mijlocul actului al doilea. Piesa de teatru se joacă de ceva vreme. Unde este scenariul? Nu există niciun scenariu – este teatru improvizat. Ce rol trebuie să joci? Orice rol doreşti. Tu eşti cel care decide. Aşa că te uiţi cine este deja pe scenă şi ce roluri au fost deja luate. 

Dacă sunt doar uriaşi pe scenă, ce rol ai putea juca? Asta depinde de cum sunt adulţii şi care rol crezi ca iti va aduce mai mult succes. Vei alege o cale de a-ți găsi locul în familie. Mai târziu, asta s-ar putea schimba dacă intră pe scenă şi alţi oameni – poate un alt copil sau poate doi. Sau poate vreun bunic se va muta cu tine. Sau poate că nu este decât un singur adult pe scenă. Ce vei decide în legătură cu asta? Nu este atât de important ce se întâmplă în copilăria ta, ci, mai ales ce decizi tu în legatură cu ceea ce se întâmplă (percepţia ta la momentul în care se întâmplă evenimentele).

Ai putea să decizi să fii cel bun, cel tăcut, cel serios, care face mofturi la mâncare, cel trist, cel care ajută, perfecţionistul, cel responsabil, cel care respectă regulile, etc. Toate astea sunt alegeri ale tale în funcţie de actorii de pe scenă. Dacă unul din actori (părinţii) este bun, iar celălalt rău, sau ambii sunt buni, vei alege un rol. Dacă acţiunea de pe scenă (atmosfera din familie) este una care-ţi place sau dimpotrivă, care nu-ţi place, vei alege un anumit rol.”

În familie adulţii sunt cei care îţi insuflă valorile prin ceea ce spun si, mai ales, prin ceea ce fac. Valorile familiei ar putea include: educaţie, muncă, cinste, confort, afecţiune, competenţă, armonie în familie, umor, respect pentru ceilalţi etc. Copilul va adopta aceste valori pentru că şi de ele depinde rolul pe care îl va lua în familie.

Apoi în jurul vârstei de trei ani, copilul va fi conştient de existenţa a două feluri de oameni, bărbaţii şi femeile şi va hotărî din care categorie face parte. Acum el va observa genul din care face parte pentru a vedea ce poate el să devină. Dacă îi place ce vede, el va copia acel model şi va manifesta un comportament corespunzător. Dacă nu-i place, se va lupta să evite caracteristicile care nu-i plac. Copilul nu ştie că există milioane de tipuri de bărbaţi şi de femei. Se concentrează deocamdată pe mama şi pe tatăl lui. Cum este tatăl/mama lui? Este o femeie/bărbat bun, amuzant, furios? Ce trăsături va decide copilul să copieze de la mama/tatăl său? Le va copia pe acelea care-i plac, conform rolului pe care şi l-a luat în piesa de teatru şi conform valorilor pe care le are familia.

În concluzie până pe la vârsta de 6 ani, copilul va fi un foarte bun observator şi îşi va forma o impresie despre ceea ce înseamnă viaţa şi familia lui. Îşi va forma convingeri care îl vor ghida în următoarea perioadă a copilăriei, iar apoi prin filtrul acestor convingeri îşi va dezvolta personalitatea de adult. 

Copiii sunt buni observatori, dar proşti interpreţi” – Rudolf Dreikurs

Credințele limitative dobândite la vârste fragede rămân în stare latentă, iar ca adulți nu ajungem niciodată să fim conștienți de ele și să le examinăm.

Este posibil să ne schimbăm credințele limitative? Cu siguranță! Ele nu sunt altceva decât gânduri susținute o vreme îndelungată. Un gând este inofensiv atât timp cât nu îl credem. Nu gândurile noastre, ci ataşamentul nostru faţă de gândurile noastre ne cauzează suferinţă. Ataşamentul de un gând înseamnă să credem că este real, fără a investiga. Așadar, o credință este un gând de care ne-am ataşat, deseori ani de zile. În primul rând trebuie să conștientizăm care sunt credințele noastre care ne limitează. Să ne întrebăm de unde vin ele, cum am ajuns să ni le formăm? Să punem la îndoială veridicitatea lor. Deși limitările noastre par a fi atât de reale, ele sunt doar gânduri pe care le avem despre noi înșine. Nu reprezintă adevărul. Putem schimba aceste gânduri cu altele care să fie într-adevăr congruente cu ceea ce ne dorim – de la noi înșine, de la viață, iar apoi chiar să acționăm ca și cum aceste noi credințe ar fi reale.

Arthur Schopenhauer spunea că „fiecare om confundă limitele propriului orizont cu limitele lumii”. Există în noi capacitatea de a ne depăși blocajele, de a ne extinde orizonturile, de a ne rescrie credințele limitative. Trebuie doar să devenim conștienți de acest lucru și să acționăm cu încredere.

Însă pentru a iniția un astfel de proces de schimbare personală, este necesar să ne uităm într-un mod cât se poate de onest la cum este viața noastră acum, la ce ne place și la ce nu ne place la ea, să încetăm să cautăm cauze externe sau vinovați pentru ceea ce se întâmplă, să tragem aer adânc în piept, să ne asumăm responsabilitatea pentru ce facem cu viața noastră mai departe și să trecem cu curaj și perseverență la acțiune! O călătorie, oricât de lungă, începe întotdeauna cu primul pas.

Pe tine care sunt credințele limitative care te țin azi pe loc? Și câte dintre ele le-ai transmis și copilului tău?

Articol redactat de Mihaiela (Grimbovschi) Avramescu, psiholog, consilier afaceri și management, specialist în comunitatea BestJobs. Dacă ai nevoie de susținerea unui expert, apelează la un specialist în coaching, mentorat sau wellbeing, online, prin BestJobs. Găsești atât psihoterapeuți care te pot ajuta să dobândești un echilibru personal-profesional, coachi care te susțin să-ți atingi obiectivele, cât și mentori în diverse arii profesionale (management, marketing, leadership, business, vânzări, resurse umane, finance, IT).

Photo by Andrea Piacquadio from Pexels