Lider în criză – cui pui mai întâi masca de oxigen?

Guest post de Raluca Dumitru, coach și trainer deopotrivă orientat către rezultate și oameni, cu o experiență în zona de dezvoltare a oamenilor care se întinde pe o durată de peste 16 ani. Raluca este specialist disponibil în comunitatea BestJobs Grow.

A traversa o perioadă de criză dintr-un rol de lider implică o dublă responsabilitate – aceea de a avea grijă deopotrivă de propriul echilibru și stare de bine și, totodată, de starea de bine mentală, emoțională și chiar și fizică a oamenilor din echipa sau organizația pe care o conduci. Și, la fel cum la începutul unui zbor ești instruit ca în cazul unei situații de urgență să te asiguri că îți pui mai întâi ție însuți masca de oxigen și apoi copilului de lângă tine, în rol de lider ai nevoie să te asiguri că tu ești bine pentru a putea fi de folos celor din jurul tău. Pentru că stările și emoțiile, dincolo poate de ceea ce alegi să spui, sunt contagioase – oamenii au ceea ce se cheamă „neuroni oglindă” care îi ajută să simtă și să preia, uneori amplificat, stare de spirit a celuilalt. Prin urmare grija pentru sine și lucrul cu sine sunt prioritare într-un moment de criză și te invit să afli mai multe despre asta în articolul „Stresul în perioade de criză – cum îl gestionăm?”

Realitatea este că o perioadă de criză scoate la iveală deopotrivă ce e mai bun și ce e mai rău în oameni – cele mai profunde adevăruri, cele mai importante frici, lucrurile care contează cu adevărat pentru tine, adevăratele valori și principii după care trăiești și muncești.

Este un moment în care te arăți și oamenii te văd așa cum ești – și este important ca ceea ce văd să le transmită calm și încredere că puteți traversa împreună această perioadă.

Mai mult ca niciodată ai nevoie să fii pe deplin conștient de care este mesajul pe care îl transmiți oamenilor, care este „povestea” pe care le-o spui despre ceea ce vi se întâmplă și care sunt intențiile tale și ale organizației în acel context.

Situațiile de criză pot implica provocări diverse și grade diferite de complexitate. Totuși iată câteva bune practici de luat în considerare din rolul de lider:

  1. Spune oamenilor adevărul, atât cât îl cunoști – fii onest și autentic, chiar vulnerabil. Este în regulă să faci apel la umanitatea din tine și să tratezi cu empatie umanitatea celorlalți. Oamenii vor accepta mai ușor chiar și veștile proaste dacă simt că li se vorbește deschis, cu transparență și considerație.
  2. Oferă informări regulate – ține oamenii la curent cu ceea ce se întâmplă, chiar dacă asta înseamnă să le spui că sunt lucruri pe care nu le știi. Creierul uman tolerează greu incertitudinea și tinde să umple golurile de informație într-un mod mai degrabă negativ.
  3. Asumă-ți activ rolul de a ajuta compania să depășească perioada de criză – evaluează împreună cu restul liderilor care e impactul pe care criza îl are asupra afacerii voastre, care sunt prioritățile, care sunt resursele de care aveți nevoie, care sunt oamenii cheie pe care vă puteți sprijini.
  4. Transmite oamenilor care e poziția ta și a companiei și care sunt obiectivele asupra cărora vă concentrați în perioada următoare.
  5. O perioadă de criză activează resorturi adânci de supraviețuire și implicit teamă în oameni. Evită să pui presiune și anxietate suplimentară asupra lor. Acceptă faptul că cel puțin pentru o perioadă probabil că nu vor fi în forma lor optimă, la fel de creativi sau eficienți ca altă dată.
  6. Fii frecvent alături de oameni, chiar dacă asta se întâmplă virtual. Întreabă-i care le sunt preocupările dincolo de discuțiile de business. Unii vor vrea să împărtășească, alții nu, tu deschide această ușă.
  7. Creează contexte în care echipa să se poată conecta și social – momente în care pot vorbi despre orice altceva decât muncă, momente în care sărbătoriți lucruri împreună (realizări profesionale sau ziua de naștere a unuia dintre voi), „cafeaua de vineri dimineața” împreună etc.

Cu siguranță că nu e ușor să fii responsabil pentru rezultatele și starea de bine a altor oamenii, nici măcar în perioade de stabilitate. Iar pe timp de criză tot ce ai învățat în cursurile de management pare să zboare pe fereastră pentru că totul este acum într-o continuă schimbare și pe repede înainte. De aceea, poate mai mult ca niciodată, ajută să faci apel la intuiția ta și la valorile esențiale după care te ghidezi în viață și în muncă.

Pe BestJobs Grow găsești coachi, mentori și psihoterapeuți care te pot susține să devii un lider mai bun sau să depășești cu succes perioadele de criză. Îi poți accesa foarte ușor, online, de oriunde, când ai nevoie.

Photo by Startup Stock Photos from Pexels